Petrolul mută decisiv pentru a reveni în Liga 1! Ploieștenii, discuții cu Edi Iordănescu: „Da, este adevărat!”. Planurile conducerii „lupilor galbeni”

Redactor:
Dan Mirea
Petrolul mută decisiv pentru a reveni în Liga 1! Ploieștenii, discuții cu Edi Iordănescu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cristi Vlad, președintele clubului Petrolul Ploiești, a confirmat pentru realitateasportiva.net informațiile publicate de jurnalulph, conform cărora Edi Iordănescu poartă negocieri pentru preluarea băncii tehnice a Petrolului Ploiești.

Petrolul Ploiești (Seria 3) este a treia echipă din acest sezon al Ligii 3 care a obținut promovarea matematică mai devreme de finalul campionatului. Noul Petrolul, înființat în vara anului 2016, a reușit a doua promovare consecutiv, acum în Liga 2 și e mai aproape de obiectivul suprem: revenirea în primul eșalon.

Iar pentru a-și redobândi forța din trecut, ploieștenii vor să-l instaleze pe banca tehnică pe Edi Iordănescu, antrenorul care s-a despărțit cu un gust amar de Astra Giurgiu, la începutul play-off-ului Ligii 1.

Președintele Petroului, Cristi Vlad, a confirmat interesul, dar și negocierile cu Edi Iordănescu pentru o strategie valabilă pe cel puțin două sezoane: „Da, este adevărat! A fost o discuție de principiu cu Edi Iordănescu. Dar, până la a spune că el va fi noul antrenor al Petrolului, mai e cale lungă. Ce pot să vă spun este că Petrolul ia în calcul și își dorește întărirea băncii tehnice pentru a se pregăti cum trebuie pentru Liga 2 și implicit de Liga 1. Avem în momentul de față o listă scurtă de antrenori pe care ni-i dorim, antrenori cu nume, inclusiv cu experiență de Liga 1, care să ne ajute în îndeplinirea obiectivelor propuse”, a declarat oficialul echipei ploieștene, pentru realitateasportiva.net.

Petrolul a început sezonul cu Tavi Grigore la frâiele echipei, în timp ce promovarea a fost obținută cu Romeo Ciobanu. 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai mare în cazul angajaţilor cu stagiu complet de cotizare
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai mare în cazul angajaţilor cu…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Ce poate face acum vedeta care a avut o relaţie de 8 ani cu soţia fratelui său. A vrut s-o cucerească şi pe soacra acestuia
Ce poate face acum vedeta care a avut o relaţie de 8 ani cu soţia fratelui său. A vrut s-o…
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
TEST OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Propunerea a fost deja FĂCUTĂ: „Să fie o examinare adevărată
TEST OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Propunerea a fost deja FĂCUTĂ: „Să fie o examinare adevărată"
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×